
Heimtextil, cel mai important târg dedicat textilelor decorative pentru casă, este locul în care materialele Mendola Fabrics prind viață odată cu fiecare început de an. De 7 ani, prezentăm în premieră colecția de Primăvară – Vară, setăm trendurile în materie de design interior pentru anul în curs și comunicăm partenerilor ideile noastre despre perdele și draperii integrate în amenajările interioare.
Pentru Mendola Fabrics by Deco Center, Heimtextil 2019 a dus mai departe ideea de spațialitate conceptualizată odată cu lansarea colecției de Toamnă – Iarnă la Deco Days 2018, iar standul nostru din Frankfurt a pus bazele unui spațiu dedicat găsirii inspirației. Mai exact, 100 de metri pătrați de inspirație croită pe firul versatil al textilelor Mendola Fabrics.